Sambata, 27 aprilie

Azi...
Azi vreau sa stea timpul in loc, nu vreau sa vina maine, nici poimaine, nici Marti, nici Miercuri, vreau sa ramana azi, Sambata, 27 aprilie!
Nu are o semnificatie ziua, dar azi nu stiu cum ma simt si mi-e bine asa, sa nu stiu, pentru ca maine va fi mai rau, poimaine si mai rau si atunci o sa stiu, atunci o sa simt ca nu e nimic bine.
As plange cumva, dar imi vine sa rad! Si chiar rad, in sinea mea ma gandesc ca poate va fi mai bine maine...
Haos, da...haos! Nu asa trebuie sa fie, dar nu mai pot echilibra balanta...
Rad si parca imi vine sa plang, e amuzant ca e asa dar de ce e asa cand putea fi altfel? Cand puteam sa rad, cand ai fi putut sa ramai totusi...
Si chiar si asa ar trebui sa rad, stiu, liniste, fara intrebari lipsite de raspuns. Dar sunt atatea, poate de o mie de ori mai multe.
Rad de prostia mea, da..
Si plang pentru ca mi-e dor de ea!
Ce scriam mai sus? Echilibru??? Rad din nou, nu il mai am demult.
Si plang pentru ca...nici nu vreau sa-l regasesc!

Daca aș fi aer...m-ai respira?

Probleme in iad

Trăim într-o lume guvernată de egoism, unde toți isi urmăresc propriile interese, nimănui nu îi mai pasă de oameni, călcăm pe cadavre si ne ridicăm învingători mândrindu-ne de victorie. Lăsăm in spate suflete care plâng probabil de durere si nici măcar nu știm. Uităm să mai fim prieteni, uităm ce înseamnă o vorbă bună într-un moment de cumpănă și ne lăsăm așa zișii apropiați să lupte singuri, uităm ce înseamnă să te bazezi pe cineva si câtă nevoie avem de oameni. Uităm din motive diferite, unii suntem egocentrici, alții nepăsători, alții lipsiți de speranță, alții de increderea pe care o aveam cândva. Uităm poate pentru că am fost raniți și noi, și lăsați să luptăm singuri. Uităm pentru că uitarea ne definește și nu mai simțim pentru că ne e frică să o mai facem. Când iubim, în schimb, regăsim curajul și încercăm cu tot dinadinsul să fim buni, însă nu de cele mai multe ori iubim persoana potrivită. Facem sacrificii să vadă in noi persoana de care are nevoie, să vadă un sprijin, să vadă omul și nu masca, să vadă o mamă, o soră, o iubită, o amantă... Ne punem sufletul pe tavă și nu cerem nimic în schimb, sperând că vom fi tratați la fel. Sperând că persoana aceea va aprecia eforturile, pentru că de cele mai multe ori sunt eforturi, de dragul poveștilor frumoase de dragoste. Știm că realitatea este alta, dar refuzăm să o credem. Când iubim visăm la o lume mai bună, la armonia perfectă, la fericire desăvârșită. Când iubim suntem orbi, vedem cu sufletul, atât. Ne desprindem de realitate refuzând însă vehement să acceptăm asta. Credem în realitatea noastră, cea în care toți fac eforturi ca și noi pentru fericirea și armonia iluzorie... și ne trezim prea târziu, prea târziu incât să credem că mai putem visa.

Bărbatul și femeia - V. Hugo

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi.
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia – de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţă, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desăvârşită.
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia – o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.

Nu

Vino si strange-ma din nou in brate cu puterea focului ce mistuie tot. Vreau sa ard, sa imi arzi iubirea si amintirile cu tine. Fa-le scrum si arunca-le in zari sa nu le mai pot aduna si reintregi vreodata... Ineaca-le in mare, da-le foc, ingroapa-le in pamant, asa ma mai poti opri, asa doar te mai pot uita. Nu ma mai pastra, goneste-ma, arunca-ma la gunoi, calca-ma in picioare... Fa-ma sa imi amintesc de principii, de noi, fa-ma sa inghet, sa urlu, sa te urasc cu adevarat. Ignora-ma, nu ma mai privi, nu ma mai intreba nimic, nu ma mai pastra langa tine. Care e sensul?