Sambata, 27 aprilie

Azi...
Azi vreau sa stea timpul in loc, nu vreau sa vina maine, nici poimaine, nici Marti, nici Miercuri, vreau sa ramana azi, Sambata, 27 aprilie!
Nu are o semnificatie ziua, dar azi nu stiu cum ma simt si mi-e bine asa, sa nu stiu, pentru ca maine va fi mai rau, poimaine si mai rau si atunci o sa stiu, atunci o sa simt ca nu e nimic bine.
As plange cumva, dar imi vine sa rad! Si chiar rad, in sinea mea ma gandesc ca poate va fi mai bine maine...
Haos, da...haos! Nu asa trebuie sa fie, dar nu mai pot echilibra balanta...
Rad si parca imi vine sa plang, e amuzant ca e asa dar de ce e asa cand putea fi altfel? Cand puteam sa rad, cand ai fi putut sa ramai totusi...
Si chiar si asa ar trebui sa rad, stiu, liniste, fara intrebari lipsite de raspuns. Dar sunt atatea, poate de o mie de ori mai multe.
Rad de prostia mea, da..
Si plang pentru ca mi-e dor de ea!
Ce scriam mai sus? Echilibru??? Rad din nou, nu il mai am demult.
Si plang pentru ca...nici nu vreau sa-l regasesc!

Daca aș fi aer...m-ai respira?

Probleme in iad

Trăim într-o lume guvernată de egoism, unde toți isi urmăresc propriile interese, nimănui nu îi mai pasă de oameni, călcăm pe cadavre si ne ridicăm învingători mândrindu-ne de victorie. Lăsăm in spate suflete care plâng probabil de durere si nici măcar nu știm. Uităm să mai fim prieteni, uităm ce înseamnă o vorbă bună într-un moment de cumpănă și ne lăsăm așa zișii apropiați să lupte singuri, uităm ce înseamnă să te bazezi pe cineva si câtă nevoie avem de oameni. Uităm din motive diferite, unii suntem egocentrici, alții nepăsători, alții lipsiți de speranță, alții de increderea pe care o aveam cândva. Uităm poate pentru că am fost raniți și noi, și lăsați să luptăm singuri. Uităm pentru că uitarea ne definește și nu mai simțim pentru că ne e frică să o mai facem. Când iubim, în schimb, regăsim curajul și încercăm cu tot dinadinsul să fim buni, însă nu de cele mai multe ori iubim persoana potrivită. Facem sacrificii să vadă in noi persoana de care are nevoie, să vadă un sprijin, să vadă omul și nu masca, să vadă o mamă, o soră, o iubită, o amantă... Ne punem sufletul pe tavă și nu cerem nimic în schimb, sperând că vom fi tratați la fel. Sperând că persoana aceea va aprecia eforturile, pentru că de cele mai multe ori sunt eforturi, de dragul poveștilor frumoase de dragoste. Știm că realitatea este alta, dar refuzăm să o credem. Când iubim visăm la o lume mai bună, la armonia perfectă, la fericire desăvârșită. Când iubim suntem orbi, vedem cu sufletul, atât. Ne desprindem de realitate refuzând însă vehement să acceptăm asta. Credem în realitatea noastră, cea în care toți fac eforturi ca și noi pentru fericirea și armonia iluzorie... și ne trezim prea târziu, prea târziu incât să credem că mai putem visa.

Bărbatul și femeia - V. Hugo

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi.
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia – de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţă, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desăvârşită.
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia – o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.

Nu

Vino si strange-ma din nou in brate cu puterea focului ce mistuie tot. Vreau sa ard, sa imi arzi iubirea si amintirile cu tine. Fa-le scrum si arunca-le in zari sa nu le mai pot aduna si reintregi vreodata... Ineaca-le in mare, da-le foc, ingroapa-le in pamant, asa ma mai poti opri, asa doar te mai pot uita. Nu ma mai pastra, goneste-ma, arunca-ma la gunoi, calca-ma in picioare... Fa-ma sa imi amintesc de principii, de noi, fa-ma sa inghet, sa urlu, sa te urasc cu adevarat. Ignora-ma, nu ma mai privi, nu ma mai intreba nimic, nu ma mai pastra langa tine. Care e sensul?

La cartea asta ma refeream....

http://www.youtube.com/watch?v=u8FmJHo6xGU

Noiembrie...

Am vrut sa scriu ceva si am pierdut sensul. Poate mi-as mai fi dorit ceva pentru tine daca nu ai fi avut totul: ceea ce nu ai fi avut, evident... Un capitol e aproape de final, incepe un altul, mai bun sau mai prost, nu are importanta. Inainte sa se termine totusi am sa-l rezum...doar pentru ca vreau. A fost plin de viata, de emotii si de fericire (cu mici scapari pe alocuri, dar care si-au avut rostul lor). Am invatat sa traiesc si sa vad lumea asa cum este de fapt. Am avut poate toate trairile posibile, am simtit iubirea, razbunarea, ura, iertarea, speranta, dezamagirea, idealul, grija, optimismul, frica, furia, gelozia, singuratatea, rabdarea, totul. Am crezut ca nu mai pot simti nimic si am avut o surpriza. Un soi de tristete undeva, ingropata adanc. Cumva cum nu am inteles-o pana acum, o asociam cu nervozitatea cred. Am incercat sa nu simt si am reusit... Scriu pentru ca imi place. E greu sa mai simti, cu cat simt mai mult cu atat ma ingrop mai tare in dezamagirea asta continua pe care o traiesc inevitabil. Oamenii...imi provoaca greata. Sau poate n-am cunoscut oameni, dar nu ii pot percepe altfel decat prin prisma a ceea ce vad. Si doare sa fii un ciudat intr-o mare de normali. Deci nu simt... De ce as face-o? Stiu ce inseamna... Poate o sa fiu ignoranta la un moment dat, dar am invatat ca fericirea e doar o poveste cu final fericit... Iti doresc sa nu simti...

Ador...

Glasul inimii tale si soapta sufletului. Stralucirea zambetului si culoarea ochilor. Momentul jucaus si secunda matura. Dansul vorbelor si linistea tacerii. Cuvintele clare si ambiguitatea semnificatiei. Zilele insorite si serile de gheata. Lacrimile reci si caldura imbratisarii. Armele letale si antidotul sarutului.
Primul moment langa tine...si niciodata ultimul...
Te iubesc!
(Jumatate De Crocodil)

Ma regasesc totusi in fiecare picatura de ploaie ce se prelinge rapid pe parbrizul unei masini si in frigul lunii decembrie, in petale de trandafiri si fum gros de tigara, in orele tarzii si in ochii celor ce ma privesc adanc, bland, indelung... Ma regasesc din nou in randuri, in cei ce ma inspira, in aerul greu al diminetilor tarzii si in semnele ranilor vindecate demult transformate acum in amintiri, de multe ori amuzante, ale naivitatii mele... Ma regasesc iar si iar si asa ma construiesc bucata cu bucata in fiecare zi sperand, iubind, razand, traind...
(Jumatate De Crocodil)

Febra

Toata lumea e in febra Craciunului! :) Nice, peste tot colinde, toata lumea cauta cadouri si toti asteptam zapada. Sper sa vina cat mai repede!

Si mi-e dor sa ma satur de prezenta alor mei non stop langa mine.
Am pofta de portocale si cozonaci.
Si mai vreau ceva, vreau sa-mi aduca moshul ceva, dar e secret. Ca moshul s-ar putea sa vada, si nu mai am 10 ani sa-i fac scrisoare! :)