luni, 29 noiembrie 2010
Tocuri
Ritmul sacadat al tocurilor ce loveau asfaltul cu o hotarare definitiva se auzea tot mai incet...
Vroia sa lase totul in urma, sa uite... Sa uite momentele de nesiguranta, tristete si singuratate. Cel putin acum nu mai era singura, se regasise, se avea doar pe ea si era de ajuns. Vroia sa-si ia totul inpoi, micile particele de suflet lasate la fiecare in parte, toate cuvintele rostite si toate lacrimile varsate, zambetele daruite gratis si bratele intinse de atatea ori. Vroia ca ei s-o uite, sa uite ca a existat vreodata in vietile lor, sa stearga toti amintirile cu ea, iar ea sa faca la fel la randul ei. Daca ar fi uitat doar dezamagirile, micile clipe de fericire efemera ar fi facut-o sa se intoarca, si aici nu mai avea nimic... Nu avea pentru ce sa ramana. Ar fi calcat-o in picioare cum au facut mereu.
Cu timpul se vor vindeca toate ranile lasate de fiecare amintire stearsa fortat si meschin cu buretele din memorie.
Tocurile ii masurau secundele.
Cu fiecare secunda o noua amintire o rascolea, ii aducea lacrimi calde pe obraji si disparea pentru totdeauna.
De-ar fi putut sterge si durerea din sufletul deja ciopartit, sfasiat in mii de bucatele...
De-ar fi atat de puternica...
Din asfaltul ud nu mai rasuna zgomotul tocurilor.
Vroia sa lase totul in urma, sa uite... Sa uite momentele de nesiguranta, tristete si singuratate. Cel putin acum nu mai era singura, se regasise, se avea doar pe ea si era de ajuns. Vroia sa-si ia totul inpoi, micile particele de suflet lasate la fiecare in parte, toate cuvintele rostite si toate lacrimile varsate, zambetele daruite gratis si bratele intinse de atatea ori. Vroia ca ei s-o uite, sa uite ca a existat vreodata in vietile lor, sa stearga toti amintirile cu ea, iar ea sa faca la fel la randul ei. Daca ar fi uitat doar dezamagirile, micile clipe de fericire efemera ar fi facut-o sa se intoarca, si aici nu mai avea nimic... Nu avea pentru ce sa ramana. Ar fi calcat-o in picioare cum au facut mereu.
Cu timpul se vor vindeca toate ranile lasate de fiecare amintire stearsa fortat si meschin cu buretele din memorie.
Tocurile ii masurau secundele.
Cu fiecare secunda o noua amintire o rascolea, ii aducea lacrimi calde pe obraji si disparea pentru totdeauna.
De-ar fi putut sterge si durerea din sufletul deja ciopartit, sfasiat in mii de bucatele...
De-ar fi atat de puternica...
Din asfaltul ud nu mai rasuna zgomotul tocurilor.
Nu definesc!
De ce as defini dragostea...iubirea? Doar pentru ca e "la moda" sa o definesc? Doar ca sa facem toti intre noi o mica intrecere de cuvinte "pompoase" iar la sfarsit cel care are cele mai multe aprecieri de genul "da, ai dreptate" sau "bine-zis" sau "sunt de acord, foarte tare" de la persoane care nu stiu nici macar ce inseamna 90% din cuvinte (a se intelege inafara de prepozitii si conjunctii), acela sa fie castigatorul? Ce as castiga? N-am nevoie de aprobarea modului in care eu inteleg iubirea. Inafara de toate astea, iubirea e subiectiva. Fiecare dintre noi are propria-i definitie pentru iubire, ca si pentru ura, timp, fericire, greseala si multi alti termeni pentru care tot cerem definitii. De ce m-as bucura ca ma inteleg alte persoane cand eu poate am folosit anumite cuvinte doar pentru ca "dateau bine" sau "sunau frumos" ci nu pentru esenta lor. Si de ce as minti ca dragostea deja are pentru mine o definitie cand in fiecare zi adaug sau tai cate ceva din ea, poate chiar o schimb cu totul in functie de starile emotionale prin care trec sau sub influenta faptelor in sine. Pana la urma cred ca fiecare om are felul lui de a iubi si in fiecare secunda din viata inca mai invata s-o faca...
Nu intelegi nimic...
Dar am inteles mereu, inca prea mult. Poate mai mult decat trebuia. Poate am inteles undeva departe de cuvinte, fapte si atitudini, intelegand in acelasi timp ca nu trebuia sa fi inteles. Nu trebuia pentru binele sau raul meu... Am inteles cand "nu pot" insemna "nu vreau", am inteles cand lacrimile alunecand pe obraji urlau la mine: "Tzeapaaa!! Nu fi fraiera!!". Am inteles si cand am inteles atat de mult...iar uimirea mea ascunsa intr-o tacere mormantala mintea de fapt ca nu as fi inteles nimic. Am inteles atat de multe incat mi-e scarba sa mai inteleg. Dar voi intelege in continuare, fara sa vreau, fara sa arat, fara sa ranesc. Voi intelege iertand si intelegandu-va cand va voi minti ca nu am inteles nimic.
Dar tu, oare...ai inteles?
Dar tu, oare...ai inteles?
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)