luni, 29 noiembrie 2010
Tocuri
Ritmul sacadat al tocurilor ce loveau asfaltul cu o hotarare definitiva se auzea tot mai incet...
Vroia sa lase totul in urma, sa uite... Sa uite momentele de nesiguranta, tristete si singuratate. Cel putin acum nu mai era singura, se regasise, se avea doar pe ea si era de ajuns. Vroia sa-si ia totul inpoi, micile particele de suflet lasate la fiecare in parte, toate cuvintele rostite si toate lacrimile varsate, zambetele daruite gratis si bratele intinse de atatea ori. Vroia ca ei s-o uite, sa uite ca a existat vreodata in vietile lor, sa stearga toti amintirile cu ea, iar ea sa faca la fel la randul ei. Daca ar fi uitat doar dezamagirile, micile clipe de fericire efemera ar fi facut-o sa se intoarca, si aici nu mai avea nimic... Nu avea pentru ce sa ramana. Ar fi calcat-o in picioare cum au facut mereu.
Cu timpul se vor vindeca toate ranile lasate de fiecare amintire stearsa fortat si meschin cu buretele din memorie.
Tocurile ii masurau secundele.
Cu fiecare secunda o noua amintire o rascolea, ii aducea lacrimi calde pe obraji si disparea pentru totdeauna.
De-ar fi putut sterge si durerea din sufletul deja ciopartit, sfasiat in mii de bucatele...
De-ar fi atat de puternica...
Din asfaltul ud nu mai rasuna zgomotul tocurilor.
Vroia sa lase totul in urma, sa uite... Sa uite momentele de nesiguranta, tristete si singuratate. Cel putin acum nu mai era singura, se regasise, se avea doar pe ea si era de ajuns. Vroia sa-si ia totul inpoi, micile particele de suflet lasate la fiecare in parte, toate cuvintele rostite si toate lacrimile varsate, zambetele daruite gratis si bratele intinse de atatea ori. Vroia ca ei s-o uite, sa uite ca a existat vreodata in vietile lor, sa stearga toti amintirile cu ea, iar ea sa faca la fel la randul ei. Daca ar fi uitat doar dezamagirile, micile clipe de fericire efemera ar fi facut-o sa se intoarca, si aici nu mai avea nimic... Nu avea pentru ce sa ramana. Ar fi calcat-o in picioare cum au facut mereu.
Cu timpul se vor vindeca toate ranile lasate de fiecare amintire stearsa fortat si meschin cu buretele din memorie.
Tocurile ii masurau secundele.
Cu fiecare secunda o noua amintire o rascolea, ii aducea lacrimi calde pe obraji si disparea pentru totdeauna.
De-ar fi putut sterge si durerea din sufletul deja ciopartit, sfasiat in mii de bucatele...
De-ar fi atat de puternica...
Din asfaltul ud nu mai rasuna zgomotul tocurilor.
Nu definesc!
De ce as defini dragostea...iubirea? Doar pentru ca e "la moda" sa o definesc? Doar ca sa facem toti intre noi o mica intrecere de cuvinte "pompoase" iar la sfarsit cel care are cele mai multe aprecieri de genul "da, ai dreptate" sau "bine-zis" sau "sunt de acord, foarte tare" de la persoane care nu stiu nici macar ce inseamna 90% din cuvinte (a se intelege inafara de prepozitii si conjunctii), acela sa fie castigatorul? Ce as castiga? N-am nevoie de aprobarea modului in care eu inteleg iubirea. Inafara de toate astea, iubirea e subiectiva. Fiecare dintre noi are propria-i definitie pentru iubire, ca si pentru ura, timp, fericire, greseala si multi alti termeni pentru care tot cerem definitii. De ce m-as bucura ca ma inteleg alte persoane cand eu poate am folosit anumite cuvinte doar pentru ca "dateau bine" sau "sunau frumos" ci nu pentru esenta lor. Si de ce as minti ca dragostea deja are pentru mine o definitie cand in fiecare zi adaug sau tai cate ceva din ea, poate chiar o schimb cu totul in functie de starile emotionale prin care trec sau sub influenta faptelor in sine. Pana la urma cred ca fiecare om are felul lui de a iubi si in fiecare secunda din viata inca mai invata s-o faca...
Nu intelegi nimic...
Dar am inteles mereu, inca prea mult. Poate mai mult decat trebuia. Poate am inteles undeva departe de cuvinte, fapte si atitudini, intelegand in acelasi timp ca nu trebuia sa fi inteles. Nu trebuia pentru binele sau raul meu... Am inteles cand "nu pot" insemna "nu vreau", am inteles cand lacrimile alunecand pe obraji urlau la mine: "Tzeapaaa!! Nu fi fraiera!!". Am inteles si cand am inteles atat de mult...iar uimirea mea ascunsa intr-o tacere mormantala mintea de fapt ca nu as fi inteles nimic. Am inteles atat de multe incat mi-e scarba sa mai inteleg. Dar voi intelege in continuare, fara sa vreau, fara sa arat, fara sa ranesc. Voi intelege iertand si intelegandu-va cand va voi minti ca nu am inteles nimic.
Dar tu, oare...ai inteles?
Dar tu, oare...ai inteles?
miercuri, 15 septembrie 2010
buna seara
Heyyyy everyone... Sper ca sunteti ok. Scuze inca o data pentru intarzieri dar am acces la net cam rar. O sa incerc sa transform niste pagini scrise intr-un caiet in postari... Sper sa pot face asta destul de curand. Acum salutari de sus de la mall (giurgiuvenii stiu), si sper ca nu ati renuntat sa urmariti blogul... Inteleg ca absenta indelungata nu e ok. Dar promit ca revin in cel mai scurt timp. V-am pupacit. Noapte buna si fara cosmaruri!
luni, 30 august 2010
"If I were a house, this is where I would want to be built. On rock, facing the sea, listening... listening... listening..." --- (Life as a house)
"You know the great thing, though, is that change can be so constant you don't even feel the difference until there is one. It can be so slow that you don't even notice that your life is better or worse, until it is. Or it can just blow you away, make you something different in an instant." --- (Life as a house)
"Doctor: Billy, where does the Princess live?
... : [voice of Billy] In the tongue.
Doctor: Why the tongue?
... : [voice of Billy] Because she's always talking, sir.
Doctor: And where do you live, Billy?
... : [voice of Billy] I live in the eyes - you know that.
Doctor: Remind me, though. Why the eyes?
... : [voice of Billy] Because... I see everything, sir.
Doctor: And where does Simon live, Billy? Where does Simon live?
... : [Silence]
...................................
Doctor: And where do you live, Simon?
... : [voice of Simon] I live in the weak and the wounded... Doc." --- (Session 9)
"You know the great thing, though, is that change can be so constant you don't even feel the difference until there is one. It can be so slow that you don't even notice that your life is better or worse, until it is. Or it can just blow you away, make you something different in an instant." --- (Life as a house)
"Doctor: Billy, where does the Princess live?
... : [voice of Billy] In the tongue.
Doctor: Why the tongue?
... : [voice of Billy] Because she's always talking, sir.
Doctor: And where do you live, Billy?
... : [voice of Billy] I live in the eyes - you know that.
Doctor: Remind me, though. Why the eyes?
... : [voice of Billy] Because... I see everything, sir.
Doctor: And where does Simon live, Billy? Where does Simon live?
... : [Silence]
...................................
Doctor: And where do you live, Simon?
... : [voice of Simon] I live in the weak and the wounded... Doc." --- (Session 9)
miercuri, 30 iunie 2010
duminică, 30 mai 2010
Citez: http://suddenly-psychotic.blogspot.com/
"Sunt singur,
dar ce sa fac
totdeauna am fost asa.
am cu mine
o sticla de apa plata
niste tigari la bucata
o minte spulberata
si o inima indurerata.
ma urc in trenul
care ar trebui sa ma duca la dracu’ !
dar mai bine acolo
decat aici
stiind ca esti la doi pasi
iar eu nu pot face nimic.
Am fost doar noi doi
un viitor si’o speranta,
Acum sunt singur
un trecut si’o fantasma.
Te iubesc …"
dar ce sa fac
totdeauna am fost asa.
am cu mine
o sticla de apa plata
niste tigari la bucata
o minte spulberata
si o inima indurerata.
ma urc in trenul
care ar trebui sa ma duca la dracu’ !
dar mai bine acolo
decat aici
stiind ca esti la doi pasi
iar eu nu pot face nimic.
Am fost doar noi doi
un viitor si’o speranta,
Acum sunt singur
un trecut si’o fantasma.
Te iubesc …"
sâmbătă, 15 mai 2010
DEMISIE OFICIALA
Subsemnatul, Tabacu V. Mihai Lucian, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv. Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani jumate, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mareusurinta. Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta. Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor. Vreau sa cred sincer ca bomboanele sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca. Vreau sa stau intins la umbra unui copac,cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel. Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame. Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam. Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la cornet. M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare. Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa. Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie. Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade? Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Ghita repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara violenta implicita la fiecare zece secunde.Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului “Speranta”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele garajului.Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de anatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: “Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane. Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan. Gata, stop, cedez! emisionez din functia de ADULT. Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati.
EU VREAU SA CRESC MIC!
Text preluat de pe blogul regretatului Mile Carpenisan.
Subsemnatul, Tabacu V. Mihai Lucian, va aduc la cunostinta decizia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv. Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani jumate, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mareusurinta. Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta. Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor. Vreau sa cred sincer ca bomboanele sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca. Vreau sa stau intins la umbra unui copac,cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel. Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame. Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam. Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la cornet. M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare. Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa. Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie. Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade? Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Ghita repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara violenta implicita la fiecare zece secunde.Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului “Speranta”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele garajului.Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de anatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: “Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane. Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan. Gata, stop, cedez! emisionez din functia de ADULT. Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati.
EU VREAU SA CRESC MIC!
Text preluat de pe blogul regretatului Mile Carpenisan.
miercuri, 12 mai 2010
:))
Revin in ceva timp cu postarile tipice inafara de melodii si filmuletze!!! Mi-au fost furate ideile :)). Bye bye!!!
miercuri, 21 aprilie 2010
vineri, 19 martie 2010
Inuman...
Astazi am aflat ca unele pareri despre anumite persoane ti se pot schimba printr-o singura poza si doua cuvinte... Wow... Cat de inumani pot fii unii, pe care credeai ca ii cunosti atat de bine... Cum sa inchizi ochii la ceva atat de induiosator, de frumos, de nevinovat... Cum sa fii impasibil? Cum sa intorci spatele? Cum sa lasi doi ochi nevinovati privindu-te sau nu...cum pleci, cum intorci spatele, cum nu te intereseaza, cum... O sa-ti para rau intr-o zi... Asa cum mie astazi imi pare rau de persoana din urma ta care nu are nici o vina ca esti tu orgolios, ca esti inuman, ca ai inima de piatra si gheata si ca te hranesti cu un trecut nu foarte fericit. Nu poti privi in viitor? Vei distruge...iti va parea rau...extrem de rau...nu ramane in trecutul in care te-ai incuiat! Distrugi doua vieti, iar una dintre ele nu are nici cea mai mica vina... Poate as face pacat inclusiv daca as zice ca are vina ca traieste... Nu... E darul tau, ar trebui sa te consideri norocos, ar trebui sa-i dai ceea ce merita... Ar trebui sa inveti sa iubesti!!!!
vineri, 5 martie 2010
Putin adevar... :)
Despre femeia Gemeni:
Femeia Gemeni este, în general, foarte grabita. Are multe de citit, multe de scris, multe de aflat, multe de împartasit. Ca si cum, daca nu ati face parte din lista prioritatilor ei informationale, nici n-ati avea cum sa-i intrati în atentie sau în gratii.
Pe femeia Gemeni o gasiti la o conferinta, la un simpozion, pe salile unei institutii de învatamânt, cu putin înaintea unui examen, într-o librarie, la un chiosc de ziare sau, pur si simplu, vorbind la telefon. Mai ales daca se prinde ca este urmarita, studiata, admirata, stie de minune sa faca pe dragalasa (Mercur, guvernatorul Gemenilor, poate lua imediat orice masca!), pe nestiutoarea, pe neajutorata. Atentie, deci, la aceste "gesturi mentale", semn al unei minti care se misca extrem de repede.
Daca trebuie sa plece la o întâlnire, femeia Gemeni poate decide sa se lase asteptata pentru ca la televizor tocmai se anunta ce se petrece la capatul lumii si, fiindca nu-i place sa-si ceara scuze, va povesti cu înflacarare acea stire, probabil cu multa broderie de la imaginatia proprie, astfel încât barbatul gata sa contramandeze întâlnirea (convins ca el nu are noroc la femei) sa simta ca motivul întârzierii face ca destinul lor în doi sa schimbe soarta omenirii.
Adolescentina de felul ei, femeia Gemeni poate transforma defectul dispersiei mentale într-o nonsalanta fermecatoare, iar absenta unei feminitati insistente sa fie scuzata de inapetitul ei pentru moda, cosmetice si altele de acest gen.
De felul ei, femeia Gemeni vorbeste foarte mult, însa e posibil sa mimeze timiditatea, tocmai pentru a fi sigura ca va cucereste. Nu se da în vânt dupa invitatii la restaurant, dar va face tot posibilul sa iesiti împreuna undeva, pentru a va testa manierele.
Femeia Gemeni este, în general, foarte grabita. Are multe de citit, multe de scris, multe de aflat, multe de împartasit. Ca si cum, daca nu ati face parte din lista prioritatilor ei informationale, nici n-ati avea cum sa-i intrati în atentie sau în gratii.
Pe femeia Gemeni o gasiti la o conferinta, la un simpozion, pe salile unei institutii de învatamânt, cu putin înaintea unui examen, într-o librarie, la un chiosc de ziare sau, pur si simplu, vorbind la telefon. Mai ales daca se prinde ca este urmarita, studiata, admirata, stie de minune sa faca pe dragalasa (Mercur, guvernatorul Gemenilor, poate lua imediat orice masca!), pe nestiutoarea, pe neajutorata. Atentie, deci, la aceste "gesturi mentale", semn al unei minti care se misca extrem de repede.
Daca trebuie sa plece la o întâlnire, femeia Gemeni poate decide sa se lase asteptata pentru ca la televizor tocmai se anunta ce se petrece la capatul lumii si, fiindca nu-i place sa-si ceara scuze, va povesti cu înflacarare acea stire, probabil cu multa broderie de la imaginatia proprie, astfel încât barbatul gata sa contramandeze întâlnirea (convins ca el nu are noroc la femei) sa simta ca motivul întârzierii face ca destinul lor în doi sa schimbe soarta omenirii.
Adolescentina de felul ei, femeia Gemeni poate transforma defectul dispersiei mentale într-o nonsalanta fermecatoare, iar absenta unei feminitati insistente sa fie scuzata de inapetitul ei pentru moda, cosmetice si altele de acest gen.
De felul ei, femeia Gemeni vorbeste foarte mult, însa e posibil sa mimeze timiditatea, tocmai pentru a fi sigura ca va cucereste. Nu se da în vânt dupa invitatii la restaurant, dar va face tot posibilul sa iesiti împreuna undeva, pentru a va testa manierele.
joi, 4 februarie 2010
:|
Te vedeam in fiecare zi, era la fel, aceleasi certuri fara scop si tzel, ramai asa cum esti acolo in lumea ta, nu vrei sa schimbi nimic atunci nu ma schimba! :)
joi, 14 ianuarie 2010
Azi... Maine... Candva... Poate!!!... (Pentru NOI)
Acum sunt langa tine... Stai de vorba... Cu cineva, cu altcineva... Maine voi fi langa tine, totul va fi la fel probabil... Poate candva voi fi departe, ma voi gandi la tine, te voi iubi la fel de mult, sau poate mai mult ca oricand... Oare atunci, in timp ce vei sta in continuare de vorba cu cineva, cu altcineva, iti vei aduce aminte de mine, de noi? Inca ma vei mai iubi? La fel ca si acum? Poate va fi un timp... Destul de mult timp... Poate... Vei cunoaste persoane noi, ma vei uita? Iti vei aduce oare aminte ca un suflet va astepta sa te vada din nou, sa te stranga in brate, sa te sarute, sa iti spuna cat de mult te iubaste, cat ii lipsesti...? Iti vei aduce aminte oare cat a vrut sa te faca fericit? Sau vei uita poate si de existenta lui vreodata in viata ta, vei iubi din nou, te va face fericit o alta "EA"? Oare as putea accepta? Oare as putea respecta faptul ca atunci cand iubesti pe cineva ii doresti fericirea? As putea accepta fericirea ta departe de mine? M-ai uita vreodata? Ai putea? "Ochii care nu se vad se uita"... Oare? Vei mai fi aici? Mi-e frica... De mine... De tine... De noi... De timp... Timpul mi-e cel mai mare dusman... "Timpul e ucigasul perfect, omoara vise, omoara zambete, omoara tot... Nimic nu mai ramane...". Il vom putea invinge? Pentru mine...
Sa ma scuzi, Secretara!!! :)
http://povestea-nimanui.blogspot.com/2010/01/vampir-de-suflete.html .... nu vreau sa copiez dar va trimit catre o postare pe cat de trista pe atat de adevarata... Din pacate exista asemenea persoane si in jurul nostru, insa... le iubim prea mult!!!
sâmbătă, 2 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)