E atat de usor sa vezi in adancul oamenilor si nu-ti ajuta la nimic ? In consecinta, nu cumva ne indragostim un pic si din dorinta trecatoare de a nu mai vedea in adancul oamenilor, fie si cu pretul unei partiale iubiri ?
Daca cinismul si dragostea se afla la capetele opuse ale unui spectru, nu ne indragostim uneori ca sa scapam de cinismul debilitant la care suntem predispusi ? Nu exista oare in fiecare o exagerare voluntara a calitatilor persoanei iubite, exagerare care ne distrage atentia de la deziluzie, focalizandu-ne energiile asupra unei anumite figuri, in care suntem in stare sa credem pentru scurt timp si in mod miraculos ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu