Ch. Baudelaire - Îţi las aceste versuri...

Îţi las aceste versuri, iar dacă al meu nume,
Corabie purtată de vânturi priitoare,
Ajunge-va odată la ţărmuri viitoare,
Însufleţind pe oameni cu-n vis din altă vreme,

Să-ţi fie amintirea un basm de altădată,
Un cântec spus pe-o veche şi ostenită strună,
Cu stihurile mele-nălţându-se-mpreună,
În tainice inele frăţeşte-ncătuşată.

- Făptură urgisită, din Iad la Dumnezeu
Nu-i nimeni să-ţi audă strigarea decât eu.
Iar tu, uşoară umbră, alunecând fugară,

Treci peste proştii care te-au socotit amară,
Dispreţuind grămada infamă care latră, -
Arhanghel cu ochi negri şi inimă de piatră!

Charles Baudelaire - Amarele nelinisti

Cresc nelinistile-n noi ca veninul in guse de serpi.
Spre ireale zari ale gandului negru
ne indeamna haotice ascunzisuri
ale sufletului nostru bantuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da linistea,
linistea in care sa nu mai simtim ca suntem aievea,
dupa care tanjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde in colturi apar si cresc tristetile,
tristetile cenusii, tristetile mai sumbre dacat moartea?
Cine ne va lecui de nelinistile ce ne rod,
Cum viermii sfartecand un creier intr-un sicriu de lemn putred,
atunci cand planam in zbor frant dincolo de zarea constiintei
si gandurile noastre nu mai au sperante,
si sufletele noastre nu mai au vise?
Cand suntem pustii ca nesfarsitele, vastele deserturi
ce nu au nici nisip, nici gheturi eterne sa le acopere?
Cand dincolo de noi si de sufletele noastre nu mai e nimic,
Cand vantul negru-al nefiintei ne bantuie amar,
neinchipuit de amar si fara sens?...